Archive for March, 2005

am uitat de introducere..

Thursday, March 31st, 2005

Probabil pentru că eram prea concentrat asupra stării mele pe moment, am şi uitat se inaugurez jurnalul.

Scuze..

Nu ştiu cum se face că, deşi nu sunt peste mări şi ţări de unii (defapt mulţi) apropriaţi, defapt nu prea apucăm să auzim unii de alţii. Nu sunt nici macar peste judeţe sau oraşe, să fiu sincer nici un cartier nu mă desparte de unii. Încep să mă gândesc că fac parte din lumea despre care ziceam într-un timp că “se salută vecinii de bloc pe internet” înlocuind hang aroundul - cel din faţa (sau spatele) blocului cu cel de pe messenger.. uite-mă şi pe mine cu blogu’ .
Da-i fain, n-am ce zice. I’ marfă şi par tot mai des când scriu şi mă gândesc, de exemplu, cum să scriu hânsemnarea asta să fiu tot mai deviant de la gramatică, exprimare fluentă sau uni-linguală.. (dacă iaste aşa şeva) şi cel puţin uneori îmi vine să scriu cât mai prosticeşte şi cu cuvinte cât mai inexistente posibil..

Ce să mai lungesc, deja parcă-s Creangă.. o să mă gândesc dacă asta e de bine sau de rău..

dinţarul mă asteaptă

Tuesday, March 29th, 2005

Cam aşa a început..

Vineri: totul e frumos
Vineri după-masa: mă doare capul?
Vineri seara: vai, s-ar putea să fie măseaua.. o cam simt..
Sâmbătă dimineaţa: e măseaua, au - mă doare [Moni - ţi s-a umflat partea dreaptă a feţei..]
Până sâmbătă seara: of, e măseaua şi ma doare capul, o să trebuiască să merg la dentist..
Sâmbătă noaptea: [vis din oră în oră] dar de ce îmi luaţi plapuma şi îmi daţi alta nouă tocmai am reuşit să ma acomodez cu ea.. asta e rece, vai ma doare capul..
Duminica: a, poate nu e așa de rău.. vai mă doare - ba-i rău, mâine merg la dentist! [Moni - s-a umflat și mai tare..] Nuuuuu..

Am fost la dentist, acum nu mă mai doare dar tot umflat îs, programare pe miercuri.

inainte si di dupa