calul şi stăpânul
Saturday, February 11th, 2006Întâmplare mai puţin recentă (în primele zile de şcoală - octocmbrie 2005).
Mergeam către casă cu gândul la concursul Vezi Orange 2005. “Să facem poze!” ziceam eu, când am trecut pe lângă un cal care părea aşa de trist.. Monica n-a vrut să-l pozăm, i se părea prea trist. Dar eu vroiam să îi fac o poză cu macro : ) ochiului trist de cal, iar ca să o împac oarecum şi pe Monica i-am cerut voie stăpânului să-i pozez calul.
Probabil din cauza unei erori în comunicare (failure to communicate :), poate un bruiaj, stăpânul îşi ia calul de după gât (mai că-l bate pe umăr) şi pozează cu el. Ok, era destul de interesant aşa că am făcut poza. Încerc să-i zic că vreau să-l pozez pe cal defapt, la care el se dă puţin într-o parte şi eu îmi setez aparatul pe macro. Dar numai ce văd încalecă şi zice zâmbitor “Eh, aşa, haide fă.” - surprins, uit de macro şi fac poza după care, fără să îi mai zic, mă apropiu şi îi fac poza calului de aproape pe când el coborâse. Îi mulţumesc şi plecăm, el încearcă să-şi valorifice eforturile: “O bere, ha?”
Cam aşa au ieşit pozele cu Benq meu de 1,3 Mpx : )




