It feels like a novel of impressions gathered trough a lifetime.

Proust’s novel gave me the impression of a world discovered through the eyes of a synesthesist: images described with a tint of color, a hint of smell and a lot of emotions.

I enjoyed reading it a lot, especially since it gave me a perspective of the nineteen century France, but because some of the ideas presented in the book where similar to those used by me when attempting to describe a place where I felt comfortable, but without the true power of words to convey it properly to others (sometimes I wanted to share my reflections, but wasn’t able to do that satisfyingly).

A remembrance of the times when life was much more pure and when eyes were more willing to discover more and the mind wasn’t too eager to jump to notions, concepts to describe what it was perceiving through the senses. Lecturing the book, it brought back memories when I was discovering feelings, I was, in a way, completing perspectives I had on certain events which happened the way they did and which made me, in a way, what I became today.

Knowing when to be nostalgic and when to extract from the past the power to change your present state it’s an ability worth practicing, if one wants to evolve and to have a sense of one’s evolution.

Maybe friends can give a history of your becoming alongside them, but only if you nurture properly the relation with them. If you have that luck you can have an account of what you were like when you were growing up and what were the things, events, people which had influenced you in a way. But if you aren’t that lucky, don’t worry, you can still rely on yourself and your memory to fill the gaps(but beware of the retrospective perspective which can/make events seem more mild than they were).

An in all, a great book, the kind of book which can help you think of your upbringing or your past in general.

Ieri a fost ziua mea.

De obicei mă simţeam puţin tristă cu ocazia zilei mele de naştere şi parcă vroiam să nu se pună aşa de mult accent pe o zi în care m-am născut. Însă ieri a fost fain. M-am simţit bine şi de aceea vă mulţumesc tutor celor care mi-aţi facut surprize, urari, sms şi alte mijloace de comunicare accesibile acestui timp şi plan de existenţă.

Mi-a plăcut tare mult; iar pentru cei care poate aţi fost puţin miraţi că răspund la “La mulţi ani!” tot cu “La mulţi ani!” e pentru că aşa m-am obşinuit nu ştiu de când, poate de când m-am gandit că ar fi fain ca să spun mai des la mulţi ani.. anywho…

P.S.: Pentru cei cu care am comunicat după ora 20.30 pm eram cam ameţită puţin şi sper că nu am fost prea tranşantă şi prin urmare (cum ar zice lumea de prin preajmă) “ciudată”.

Numai bine! La mulţi ani tuturor!

To infinity and beyond!

Am citit multe cărţi şi sunt multe care ar fi meritat să fie primele care sunt postate pe blog, dar aceasta este până acum cea care m-a făcut sa mă gândesc cel mai mult la implicaţiile evenimentelor petrecute în ea. Nu doresc să stric plăcerea descoperiri intrigii şi suspansul acţiunii aşa că o sa încerc pe scurt să spun doar câteva impresii.

Toate gândurile primare, care rămân probabil închise în cei care trăiesc într-o lume „civilizată” ies la iveală în cartea lui William Golding, Împăratul muştelor(Lord of the Flies). Iar mai mult decât gândurile ies la iveală instinctele şi totul este învăluit într-o lumină pură, clară, dar în nici un caz inocentă. Trebuie citită această carte pentru a simţi acea fascinaţie care apare în faţa unui adevăr crud şi nemilos, acela că numai raţiunea ne apară de sălbăticie.