Posts Tagged ‘esential’

experienţa de vineri seara

Saturday, October 11th, 2008

Am citit multe cărţi şi sunt multe care ar fi meritat să fie primele care sunt postate pe blog, dar aceasta este până acum cea care m-a făcut sa mă gândesc cel mai mult la implicaţiile evenimentelor petrecute în ea. Nu doresc să stric plăcerea descoperiri intrigii şi suspansul acţiunii aşa că o sa încerc pe scurt să spun doar câteva impresii.

Toate gândurile primare, care rămân probabil închise în cei care trăiesc într-o lume „civilizată” ies la iveală în cartea lui William Golding, Împăratul muştelor(Lord of the Flies). Iar mai mult decât gândurile ies la iveală instinctele şi totul este învăluit într-o lumină pură, clară, dar în nici un caz inocentă. Trebuie citită această carte pentru a simţi acea fascinaţie care apare în faţa unui adevăr crud şi nemilos, acela că numai raţiunea ne apară de sălbăticie.